Islamul, ca religie, îmbracă multe forme, de la moderat la radical extrem, însă în oricare din variante individul este subordonat binelui comun. Ca urmare, supunerea absolută la voia lui Allah este forţa motrice pentru activităţile politice ale adepţilor. Islamul fundamentează o filosofie amplă, susţinând că are răspunsuri pentru toate întrebările referitoare la aspectele vieţii, astfel că religia, cultura, politica şi statul sunt inseparabile.
În acest sens, observăm că toate ţările cu o populaţie predominant musulmană s-au confruntat în anii `80-`90 cu manifestări de susţinere a islamului politic, înmulţindu-se partidele politice care încercau introducerea sistemului legal islamic (sharia) ca fundament al statului. În unele cazuri, acest fapt a condus la stări tensionate. Regulile vechi au trebuit să facă loc unui regim religios (Iran, Sudan, Afganistan). Unele state s-au confruntat cu un lung război civil sau cu campanii teroriste, vechii conducători opunând rezistenţă la pierderea puterii (Algeria, Egipt). Alarmate de aceste evoluţii, majoritatea ţărilor cu o populaţie predominant islamică au adoptat, la nivel declarativ, o politică de persecuţie pentru a reduce la tăcere adepţii statului islamic religios.
Situaţia prezentată a determinat mulţi adepţi ai mişcării islamice să caute refugiu peste graniţe, atât pe cale legală cât şi ilegală, fie din cauza persecuţiilor, fie ca urmare a extinderii unor zone de conflict.
O parte din ei s-au alăturat luptătorilor islamici, în diverse puncte fierbinţi, iar alţii au cerut azil politic în ţările vestice, unde au fost înfiinţate organizaţii politico-religioase, caracterizate în mare parte prin sentimente puternice de apartenenţă la ţările de origine.
Totuşi, în lumea occidentală, islamismul are o dinamică specifică. Dezrădăcinarea culturală şi socială, respectiv situaţia social-economică deficitară a imigranţilor i-a determinat pe aceştia să îşi consolideze identitatea pe coordonate religioase, islamul oferind, după cum am afirmat, răspunsuri pentru toate aspectele vieţii sociale.
Unul dintre statele puternic vizate de imigraţia culturii islamice, începând cu anii `80 este Olanda, unde islamismul s-a înrădăcinat şi consolidat.
Moschee – Agora
Originile şi funcţionarea moscheii sunt conectate cu evoluţiile politice prin care islamul a trecut. De-a lungul secolelor, s-a putut observa că, în lipsa unei autorităţi religioase centrale, casele de rugăciune au fost utilizate de conducători pentru a-şi afirma influenţa, respectiv de grupurile de opoziţie pentru a-şi atrage sprijinul. Prin urmare, în lumea islamică, spre deosebire de cazul bisericilor sau sinagogilor, moscheea are rol de scenă politică şi funcţionează de asemenea ca şcoală, sală de judecată, sală de şedinţe, putând oferi chiar şi găzduire temporară.
Odată cu sosirea musulmanilor în ţările occidentale, minaretul a devenit un element familiar şi în oraşe, moscheea fiind privită ca un simbol al ţării de origine într-o ţară străină. Date fiind elementele sociale prezentate, precum şi statutul de azilant, comunităţile de acest tip sunt caracterizate de tradiţionalism, lipsa resurselor şi a conducătorilor adecvaţi.
Înconjurată uneori de o societate care nu o înţelege, moscheea este un refugiu de încredere, unde musulmanii merg ca să fie alături de fraţi de aceeaşi religie. Suplimentar faţă de moscheile din ţările de origine, cele din Europa occidentală îndeplinesc mai multe funcţii, în interiorul acestora desfăşurându-se şi activităţi comerciale. Moscheea occidentală poate avea funcţia de magazin, librărie sau frizerie.
Citeste mai departe pe: intelligence.sri.ro
