Studiu

Mai puţină diversitate religioasă = mai multă violenţă religioasă

Deşi poate părea ciudat, în ţările cu mai puţină diversitate religioasă au loc cele mai multe conflicte şi abuzuri motivate de religie sau în numele ei.

Un studiu al Pew Research Center a relevat recent faptul că ţări precum Pakistan, Afghanistan, India, Somalia şi Israel, care se află în topul celor care au cea mai mică diversitate religioasă, sunt ţările în care au loc cele mai multe conflicte şi abuzuri motivate de religie, în diferitele ei forme. De asemenea, ţări precum Bangladesh, Indonezia, Papua-Noua Guinee, Thailanda, Egipt, Irak, Sudan, Siria şi Yemen au cea mai mică rată în ceea ce priveşte diversitatea religioasă şi cea mai mară rată a conflictelor religioase, notează theatlantic.com.

Potrivit rezultatelor studiului, cea mai mare diversitate religioasă există în regiunea Asia-Pacific, unde convieţuiesc musulmani, hinduşi, budişti şi oameni nereligioşi, iar zona cu cea mai mică rată de diversitate religioasă este Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Canada şi Australia au un nivel înalt de diversitate relgioasă, la fel ca şi Benin, Ghana, Mozambic, Cuba, Guyana, Suriname şi Uruguay şi un nivel scăzut de ostilitate.

Aceste tendinţe nu sunt valabile în toate cazurile, existând şi excepţii în ambele sensuri. Pe de-o parte, China, spre exemplu, are o rată înaltă a diversităţii religioase, dar cu toate acestea, a experimentat numeroase conflite bazate sau motivate de religie. În majoritatea ţărilor latino-americane predomină creştinismul, rata diversităţii fiind mică, dar acest lucru nu presupune violenţă şi conflicte religioase (Mexic şi Columbia sunt excepţia). Situaţia în SUA sau Europa este, de asemenea, o excepţie de la rezultatele studiului: nivelul diversităţii religioase este moderat, la fel ca şi nivelul ostilităţii.

Studiul nu este concludent în acestă privinţă, deoarece în momentul analizei realizate nu s-au luat în considerare diferitele confesiuni; nu s-a făcut deosebire între protestanţi şi catolici în ţările creştine sau între suniţi şi shiiţi, în ţările musulmane. Studiul nu poate stabili în mod exact concluzii în ceea ce priveşte relaţia cauză-efect, dar arată tendinţele care au loc în prezent, motivate în mod probabil de trecutul istoric, religios şi politic.

Deşi poate părea contradictoriu, consensul în ceea ce priveşte religia nu garantează pacea sau stabilitatea. Ceea ce s-a constatat este că ţările cu cel mai mic grad de diversitate religioasă sunt cele mai violente, în timp ce pluralismul religios este de cele mai multe ori compatibil cu pacea şi societăţile paşnice.

www.semneletimpului.ro

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close