Stiri externe

Preşedinţia statului Palestina ‘condamnă și respinge’ acordul Sudan-Israel

Conducerea palestiniană a condamnat vineri acordul pentru viitoarea normalizare a relaţiilor dintre Sudan şi Israel, acord anunţat în urmă cu câteva ore de la Casa Albă de preşedintele american Donald Trump, relatează  agerpres.  

”Preşedinţia statului Palestina îşi exprimă astăzi condamnarea şi respingerea faţă de acordul menit să normalizeze legăturile cu ţara de ocupaţie israeliană care uzurpă pământul palestinian”, se arată într-un comunicat. ”Nimeni nu are dreptul să vorbească în numele poporului palestinian şi al cauzei palestiniene”, a continuat sursa citată.

”Normalizarea relaţiilor Israel-Sudan, anunţată vineri seară la Washington, este un ”păcat politic” care dăunează atât palestinienilor, cât şi sudanezilor, a reacţionat mişcarea islamistă palestiniană Hamas.

”Acesta este un păcat politic care dăunează poporului palestinian şi cauzei juste a acestuia, dăunează, de asemenea, interesului naţional al Sudanului (…) şi de care beneficiază doar Netanyahu (Benjamin, primul ministru israelian)”, a declarat Hazem Qassem, purtătorul de cuvânt oficial al Hamas, la conducere în Fâşia Gaza.

Tags

Articole asemanatoare

Leave a Reply

Close