8 martie este Ziua Internațională a Femeii. În Biblie putem citi despre rolurile pe care multe femei le-au jucat în conducere și în lucrare. Aceasta este povestea…
Regii feminini
În Vechiul Testament, înainte ca regii să conducă Israelul, era vremea judecătorilor, așa cum este relatat în Cartea Judecătorilor. Printre judecători s-a numărat și Debora (Judecători 4:4—5:31), care a fost o conducătoare și o profetesă.
Mai târziu, când regii sunt enumerați în Prima și a Doua Cărți a Regilor, unii dintre acești „regi” sunt femei. Cuvântul englezesc „king” înseamnă astăzi un conducător de sex masculin, dar nu a fost întotdeauna așa. Inițial însemna un lider și mai târziu a ajuns să fie asociat cu un lider de sex masculin. Titlurile asociate de obicei cu bărbații erau și încă sunt uneori folosite pentru liderii de sex feminin. Chiar și până de curând, regina Elisabeta a II-a, pe Insula Man, deținea titlul de „Lord of Man”, nu de Lady of Man, iar în Insulele Canalului Mânecii titlul ei era „Duce de Normandia”, nu de Ducesă de Normandia.
Cele două Cărți ale Regilor amintesc astfel de poveștile regilor, bărbați și femei, cum ar fi regina din Șeba (1 Regi 10:1-13) și regina Atalia (2 Regi 11:1-20), care au condus Iuda în nume propriu. Chiar și atunci când regele era bărbat, se pare că regina mamă era adesea a doua ca autoritate, iar dacă era regentă, deținea autoritatea reală, acționând ca „rege” în toate cazurile, cu excepția numelui, până când fiul ei era suficient de mare.
Biblia menționează și faraonii (adesea traduși ca „regele Egiptului”), care de obicei nu sunt numiți. Unii speculează dacă unul dintre faraonii menționați în Biblie a fost Hatșepsut.
Preoția
În Vechiul Testament, preoția era rezervată bărbaților circumciși, dar existau și femei care slujeau la tabernacol (Exodul 38:8 și 1 Samuel 2:22). Toți preoții și marii preoți numiți în Vechiul și Noul Testament sunt bărbați, iar pozițiile erau ereditare și tribale. Preoția era limitată la linia lui Aaron (Exodul 28:1; Numeri 16:40) și era rezervată bărbaților cu vârsta cuprinsă între 30 și 50 de ani (Numeri 4:3). Îi ajutau leviții (Numeri 3:10; Numeri 18:6-7), care trebuiau să fie bărbați cu vârsta cuprinsă între 25 și 50 de ani (Numeri 8:24-26).
Preoția în Noul Testament
În Noul Testament, cuvântul grecesc πρεσβύτερος (presbyteros) este sursa cuvântului englezesc „preot”, dar este de obicei tradus ca bătrân sau presbiter. Noua credință creștină nu necesita o preoție în stilul Vechiului Testament. În Noul Testament, exista în schimb ideea radicală a „preoției tuturor credincioșilor” (1 Petru 2:9). Isus făcuse sacrificiul suprem și nu mai era nevoie ca preoții să ofere jertfe sau să ne reprezinte înaintea lui Dumnezeu. Preoția era acum spirituală, nu ritualică, și era deschisă bărbaților și femeilor și nu mai era ereditară. Jertfele spirituale constau în laudă, fapte bune și o viață sfântă (Romani 12:1; 1 Petru 2:5).
În anul 70 d.Hr., odată cu distrugerea Templului din Ierusalim, iudaismul nu a mai avut preoți. Biserica Primară a dezvoltat diferite roluri de conducere care contrastau cu regulile Vechiului Testament și erau numite, și deschise tuturor, pe baza integrității morale și a calităților de conducere, mai degrabă decât pe baza strămoșilor sau a sexului.
Profeți
În mod tradițional, Talmudul evreiesc recunoaște șapte femei din Scripturile ebraice ca profeți: Sara, Miriam, Debora, Hana, Abigail, Hulda și Estera. Dacă unele sunt sau nu profeți poate fi o chestiune de interpretare sau opinie, dar în Vechiul Testament există femei lider care sunt numite explicit profeți în textul Scripturii.
Miriam este descrisă ca o conducătoare și este numită și profetesă (Exodul 15:20). Debora a fost una dintre judecătorii care au condus Israelul înaintea regilor și este numită și profetesă (Judecători 4:4). Hulda a fost o profetesă (2 Regi 22:14) căreia marele preot și regele i se supuneau.
Faptul că profețiile feminine erau mai frecvente decât ne dăm seama este indicat de Ezechiel, care a condamnat femeile care profețeau purtând banderole și acoperăminte pe cap. Ceea ce este interesant este că condamnarea sa nu se datora faptului că erau femei, ci modului în care se îmbrăcau (Ezechiel 13:17-23).
Profetele din Noul Testament
Foarte devreme în Noul Testament citim despre Ana (Luca 2:36-38), care este numită în mod explicit profetesă și este probabil ultima profetesă din Vechiul Legământ, deoarece Luca afirmă că ea fusese profetesă cu câteva decenii înainte de nașterea lui Isus.
La Rusalii citim că erau 120 de ucenici în Ierusalim, inclusiv „femeile” (Faptele Apostolilor 1:14). Apoi citim că „toți” (adică inclusiv femeile) „s-au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul puterea” (Faptele Apostolilor 2:4). Faptul că acești bărbați și femei propovăduiau despre Dumnezeu și vorbeau în diferite limbi a făcut ca mulțimile să fie uimite și nedumerite (Faptele Apostolilor 2:12). Un motiv a fost că nu erau obișnuiți să vadă femei predicând .
Așadar, Petru s-a ridicat și s-a adresat mulțimilor, încercând să explice ce se întâmpla (Faptele Apostolilor 2:14) pentru a aborda problemele care îi nedumereau. El a explicat că era o împlinire a profeției lui Ioel (Faptele Apostolilor 2:16): „Fiii voștri și fiicele voastre vor prooroci” (Ioel 2:28). Ioel profețise o vreme când proorocirea femeilor va fi normală, iar Petru indica faptul că aceasta începea atunci.
Mai târziu citim că Pavel îl menționează în mod specific pe Filip, care avea patru fiice care prooroceau (Faptele Apostolilor 21:9), nu ca pe ceva de condamnat, ci ca pe ceva pentru care să fie lăudat. În prima sa scrisoare către biserica din Corint, când Pavel comentează despre practica femeilor de a se ruga și prooroci cu voce tare, preocuparea lui nu era că erau femei, ci că aveau capetele descoperite (1 Corinteni 11:5).
Liderii bisericii
Conducerea în Biserica Primară s-a dezvoltat și s-a adaptat. Mai târziu, sistemul a evoluat pentru a adăuga diaconi. Primii șapte diaconi au fost bărbați (Faptele Apostolilor 6:1-6). În 1 Timotei 3:12 și în Tit 1:6, Pavel scrie atributele pentru diaconi folosind terminologia masculină comună la acea vreme.
Totuși, știm că rolul nu era rezervat bărbaților, deoarece Pavel a scris despre Febe și o numește diacon (Romani 16:1). În traducerea lui William Tyndale, ea este descrisă ca „pastor al congregației din Chencrea”.
Știm că unele femei au învățat bărbați, deoarece Pavel a scris că Priscila (numită și Prisca) și Aquila l-au îndrumat pe Apolo (Faptele Apostolilor 18:26). De fapt, în Noul Testament, Luca și Pavel se referă amândoi la cuplu ca fiind „Priscila și Aquila”, cu numele ei primul (Faptele Apostolilor 18:18; Romani 16:3; 2 Timotei 4:19), ceea ce indică faptul că ea era partenera principală – cam așa cum în Marea Britanie oamenii ar vorbi despre „Margaret și Denis Thatcher” sau „Regina și Prințul Philip”, când în mod normal, în cupluri ordinea de adresare este „Domnul și Doamna”.
Regulile de conducere erau principii care se aplicau în mod egal și femeilor, chiar dacă erau exprimate în ceea ce am considera un limbaj specific bărbaților, ceea ce era obișnuit la acea vreme. S-ar putea să fi existat excepții specifice, cum ar fi la Efes (1 Timotei 2:12), dar Pavel clarifică faptul că în Biserică toți sunt egali, fie bărbați, fie femei, evrei sau neamuri, sclavi sau liberi (Galateni 3:28). Acest lucru se întâmplă în contextul argumentului său împotriva impunerii legii mozaice asupra neamurilor (Galateni 3:1-29), unde contrastează regulile din Biserică cu regulile Vechiului Testament, cum ar fi cele pentru preoție. Când Pavel enumeră rolurile de conducere ca apostoli, profeți, evangheliști, pastori și învățători în Efeseni 4:11, nu existau reguli de gen atașate.
La sfârșitul Epistolei către Romani, când Pavel își laudă colaboratorii, el enumeră 29 de persoane, iar zece dintre ele – aproximativ o treime – sunt femei: Febe (Romani 16:1-2), Priscila (Romani 16:3-5), Maria (Romani 16:6), Iunia (Romani 16:7), Trifena și Trifosa (Romani 16:12), Persida (Romani 16:12), mama lui Ruf (Romani 16:13), Iulia (Romani 16:15) și sora lui Nereu (Romani 16:15).
Etosul biblic
În Vechiul Testament, în timp ce preoția ereditară era rezervată bărbaților, Vechiul Testament ne vorbește și despre femei conducătoare care au preluat rolurile de judecător, profet sau rege. Când ajungem la Noul Legământ, preoția este spiritualizată și deschisă tuturor credincioșilor.
Noul Testament a avut profeți de sex feminin, începând cu Ana. Femeile au fost primele care au anunțat învierea (Matei 28:1-10). Când femeile predicau la Rusalii, Petru a trebuit să explice mulțimilor citându-l pe Ioel. Era o societate patriarhală și, prin urmare, majoritatea liderilor bisericii erau bărbați, dar toți erau egali în Biserică, iar în unele locuri citim despre lucrătoare precum Fivi și Priscila.
Istoria Bisericii
Biserica Primară a înțeles cu siguranță că femeile puteau fi diaconițe (numite istoric diaconițe), deoarece au discutat reguli pentru ele la Sinodul de la Niceea din 325 și la Sinodul de la Calcedon din 451. În epoca bizantină au existat multe femei hirotonisite ca diaconițe, iar unele, precum Olimpia, sunt încă amintite ca sfinte în tradițiile Bisericii Ortodoxe și Catolice.
Rezumat
Sprijinul scriptural pentru femeile în conducere și slujire, dacă este necesar, se găsește în toate poveștile despre femei în conducere și slujire despre care citim în Biblie.
