Un fenomen de anvergură, cum este o pandemie, tulbură, scoate din confort și activează instinctele de apărare sau de conservare a stării pe care simţim că o pierdem. Ca orice criză, scoate la iveală atât fobii apocaliptice, cât și resemnare în faţa a ceva care a mai fost și va trece.
Vă propun să construim împreună, în câteva rânduri, o perspectivă care, pe de o parte, să ne păstreze calmi, încrezători și activi în faţa provocării și a dezastrului – care, bine gestionat, are toate șansele să treacă – și, pe de altă parte, o perspectivă care să ne menţină în atenţie ideea unei lumi tranzitorii, a cărei istorie se poate încheia teoretic oricând.
Privind la ceea ce ne-a spus Iisus referitor la sfârșitul lumii (eschaton), observăm trei lucruri:
1. Conflicte militare, conflagraţii, capricii ale naturii, boli și pseudoreligia vor însoţi era creștină de la înălţarea lui Iisus până la revenirea Sa (Luca 21:8-11). De aceea nu este posibil să afirmi că o anumită boală, un anumit război, un oarecare cutremur este gongul final al orologiului lumii. Acestea se vor repeta. În același timp, tocmai această repetabilitate va produce surpriza. În ziua Z va fi vreun război, vreun cutremur, vreun virus despre care să se spună: „E doar un altul…” Cu toate acestea va fi ultimul. Va fi ultimul nu pentru că prezicătorii de apocalipse au avut în sfârșit dreptate, ci printr-o coincidenţă. Sfatul cel mai important în acest context ar fi să acceptăm provocarea (precum cea produsă de pandemia noului coronavirus) de a reflecta mai serios și mai des la faptul că lumea noastră chiar trece.
2. Această aparentă loterie rusească ne duce către al doilea aspect pe care vreau să-l subliniez, și anume singurul indiciu care contează cu adevărat din punctul de vedere al timpului sfârșitului. Iisus spune că sfârșitul va veni numai după ce Evanghelia creștină vă ajunge la toţi (Matei 24:14). Umanitatea vă fi testată din punctul de vedere al adeziunii faţă de Dumnezeu, iar acest lucru se poate face numai în cunoștinţă de cauză. În contexte pandemice, creștinii ar trebui să fie mult mai preocupaţi cu umplerea vidului evanghelic în lume decât cu alarmări apocaliptice, justificate subiectiv.
3. Cel de-al treilea lucru este că Iisus ne anunţă că suntem de mult în timpul sfârșitului (Matei 10:23; 16:27-28; 24:34; 26:64 etc.) și că nu e treaba bisericii sau a vreunui credincios să măsoare timpul (Faptele apostolilor 1:6-7). Într-un anumit sens, nenorocirile de azi nu sunt mai prevestitoare de sfârșit decât au fost în generaţia lui Iisus. Pe de altă parte, amânarea eschatonului vine ca o decizie a lui Dumnezeu de a prelungi posibilitatea transformării vieţilor noastre (2 Petru 3:9). Aceasta înseamnă că suntem în prelungirile istoriei universului.
Citeste si: Papa Francisc vede partea bună a izolării: ‘O șansă pentru redescoperirea vieții de familie’
În concluzie, în acord cu ceea ce ne-a învăţat Hristos, o pandemie precum cea de acum, produsă de noul coronavirus, ne invită la un proces de gândire și reflecţie asupra fragilităţii lumii noastre. Ne îndeamnă, de asemenea, la asumarea responsabilităţii de a proclama Evanghelia și a ne lăsa propriile vieţi să fie schimbate de Dumnezeu. Miza reală a supravieţuirii umanităţii este, în ultimă instanţă, una spirituală.
Laurenţiu Moţ este conferenţiar universitar doctor la Universitatea Adventus.
